Casa Vrânceanu
/

🍷 VIN & EMINESCU — o degustare printre versuri 📖

20 august 2027 la 18:30Brașov
🍷 VIN & EMINESCU — o degustare printre versuri 📖
Data și ora
20 august 2027 la 18:30
Locație
Brașov
Capacitate
50 de locuri
Preț / persoană
120,00 RON

Pe 20 august, la Worktop Coffee, vă invit la o seară puțin altfel: 4 vinuri, poezie, emoții, oameni faini și multă voie bună.

La intrare, fiecare participant va trage la sorți un bilețel cu un număr. Fiecare număr corespunde unei poezii de Mihai Eminescu.

🍷 Începem cu două vinuri albe: Șarbă și Fetească Regală. Le degustăm, le descoperim poveștile și aromele, iar apoi vine momentul adevărului: fiecare își caută poezia și o recită în fața celorlalți.

De ce? Pentru că e și un exercițiu foarte bun pentru tracul de a vorbi în fața oamenilor. Iar dacă aveți emoții… stați liniștiți. 😄 Vinul oricum mai deschide limbile, așa că poate până la Eminescu ajungem să recităm cu toții ca la teatru. 🍷😂

După momentul de poezie, continuăm cu:

🌸 Busuioacă de Bohotin – Rosé

🍷 Fetească Neagră – Roșu

Iar pentru că vinul merge bine cu poezia și și mai bine cu brânza, vom avea și un platou de brânzeturi. 🧀

🎁 La final pregătim și un GIVEAWAY pentru participanți!

🍇Vinurile serii vin de la o cramă cu o poveste de 100 de ani de activitate, și anume Crama Casa Vranceanu, până acum cunoscută mai ales la nivel local. Astăzi, Crama Casa Vranceanu își dorește să ducă această poveste mai departe și să ajungă, prin pasiunea pentru vin și oameni, acolo unde îi este locul.

Mai mult, Crama Casa Vranceanu este producătorul gamei „Paharul lui Toni”, iar pentru mine această colaborare este cu atât mai specială. 🍷

📍 Worktop Coffee

📅 20 august

🎟️ 120 lei/persoană

În preț sunt incluse:

🍷 4 vinuri

📖 Poezie de Eminescu

🧀 Platou de brânzeturi

🎁 Giveaway

Nu trebuie să fii somelier. Nu trebuie să fii poet. Trebuie doar să vii cu poftă de vin, puțin curaj și să vezi ce poezie îți pică. 😄

Locurile sunt limitate!

Paharul lui Toni

Degustăm. Descoperim. Împărtășim.

Rezervările se fac direct, prin contact. Te așteptăm!

Contactează-ne pentru rezervare